Aleg să fiu activ în aceste vremuri pasive!

Îmi place să cred că evenimentele din jurul nostru se petrec cu un motiv bine stabilit. Dacă unul din aceste evenimente nu are un outcome tocmai pozitiv, atunci tot ce putem face este să privim partea bună a situației și să profităm de ea. 

Mă numesc Andrei, am 30 de ani și de aproape 30 de zile, stau închis în casă. Sincer să fiu, la început a fost plăcut, dar după o perioadă am simțit nevoia de a-mi reinventa rutina din.. rutină. Așadar, am profitat de această pauză impusă și mi-am făcut timp pentru mine. Am început să fac lucruri de care nu aveam timp în mod normal sau care ajungeau pe plan secund în lista priorităților: citit, desenat, curățenia digitală de pe hard-diskuri, meditație șamd. Deasemenea, m-am concentrat foarte mult pe lucrurile care țin de activitatea mea de muzician. Așa că am început să … 

(DING! DING! )

Mă scuzați! Ceasul mă anunță că trebuie să mă ridic de pe scaun pentru a face puțină mișcare. Precum spuneam, am început să strecor și activitățile fizice în rutina zilnică, căci nu vreau să mă transform într-un “couch potato”. Te întrebi de ce am nevoie de un ceas pentru asta? Îți voi spune imediat!

Mi-au plăcut ceasurile încă din copilărie, așa că nu este de mirare că am câteva exemplare pe care le port în funcție de ocazie, vestimentație sau dress code. Atunci când fenomenul wearables a luat amploare, am stat puțin să mă gândesc dacă am nevoie de un smartwatch sau nu, dar într-un final am cedat în fața curiozității de a experimenta. Așa că am ajuns pe site-ul watchshop.ro și recunosc că pentru o secundă, m-am oprit la secțiunea ceasuri bărbați, gata gata să-mi mai adaug un ceas “analog” în colecție. Nu m-am abătut de la plan, așa că am comandat până la urmă un smartwatch. Uneori suntem reticenți la nou, însă lumea evoluează continuu!

La început au fost supercomputerele, la care o mulțime de oameni aveau acces și care nu puteau fi folosite decât într-un singur loc. Mai târziu, au apărut calculatoarele desktop la care aveau acces întreaga familie, poate într-o cameră din casa lor. Mai apoi, au apărut laptopurile: dispozitive de calcul personale pe care le puteți lua cu voi din loc în loc. Într-un final au apărut smartphone-urile: computere ultrapersonale care încap în buzunar și pot să răspundă la toate întrebările voastre cu simple comenzi vocale. Acum, iată-ne în era smartwatch, un dispozitiv ce pune necesarul comunicării și informațiilor zilnice pe încheietura mâinii. Informații literalmente mai mici decât lungimea unui braț! Informații care ne sunt mereu la îndemână, ne mențin mereu conectați, indiferent unde ne aflăm! Iar cu ajutorul asistenților personali, ceasurile inteligente vă permit să răspundeți la orice întrebare de pe încheietura mâinii, pe lângă faptul că vă permit să comunicați cu oamenii discret, eficient și cel mai important, în orice circumstanță. Ba chiar și atunci când nu ai telefonul cu tine!

Și da! În această perioadă în care sedentarismul se instalează tot mai mult în viețile noastre, un smartwatch mi se pare foarte util, pentru că te provoacă la mișcare și face din aceasta un joc pe care nu-l poți refuza. Este un mic antrenor sau doctor, care mă informează despre numărul de pași sau numărul de ore dormite. Îmi sugerează când este timpul pentru mișcare și pe lângă toate cele menționate, am o gestionare mai simplă și rapidă a apelurilor, a mesajelor sau a notificarilor. Pentru toate cele menționate, voi face o trecere în revistă a celor mai faine caracteristici care consider că fac o diferență semnificativă. 

Step tracker. Una dintre cele mai ușoare metode de a ne îmbunătăți sănătatea și de a ne stimula nivelul de activitate este să facem 10.000 de pași pe zi. Un smartwatch vine cu un pedometru încorporat, ceea ce face ușor să vezi numărul de pași făcuți. Deși gradul de acuratețe al acestor pedometre nu este 100% perfect, faptul că fac mișcare pentru a-mi atinge obiectivul pașilor, este cel mai important. În această perioadă, aleg să fac mișcare în jurul blocului (având declarația pe proprie răspundere la mine), sau pur și simplu mă plimb prin casă profitând de cei 41mp din dotare.

Monitorizarea somnului. De foarte mult timp încerc să “câștig” cel puțin 7-8 ore de somn pe noapte pentru că este bine știut faptul că o lipsă susținută de somn poate avea consecințe negative pe termen lung asupra organismului. Așadar folosesc smartwatch-ul pe timpul nopții, pentru a-mi monitoriza patternul de somn și numărul de ore dormite. De când fac acest lucru, am început să dorm mai devreme pentru a experimenta cum mă simt a doua zi.

Remindere de workout. De cele mai multe ori îmi lipsește imboldul sau intenția de a transforma exercițiile fizice în obișnuință, așa că reminderele de antrenament sunt o modalitate excelentă de a transforma un obiectiv bun într-un obicei foarte bun. Avantajul unui reminder pe smartwatch față de unul primit pe smartphone este faptul că este mai greu de respins. Este ușor să ratezi un reminder dacă nu ai telefonul la tine, pe cțr un ceas inteligent îți va vibra pe încheietura mâinii, anunțându-te că este timpul să te apuci de exerciții. Iată deci motivul pentru care m-am ridicat mai devreme de pe scaun. Iar cu atâta timp liber, cred că nu mai am mult până voi putea concura cu Dorian Popa pentru cel mai sexy abdomen. Hâtz!

Watch faces. Cred că asta este una dintre cele mai populare caracteristici ale ceasurilor inteligente. Faptul că îmi pot personaliza “fețele” de ceas, îmi permite să-mi exprim individualitatea. Pe lângă acest lucru, există și un factor de funcționalitate: adăugarea de pași făcuți sau obiective la fața ceasului pune sănătatea pe primul loc. Cu cât îl văd mai mult, cu atât îmi vine să lucrez mai mult pentru mine și sănătatea mea. 

Diverse aplicații. Faptul că ceasul poate fi încărcat cu multe aplicații, îl face util pentru orice fel de activitate. Spre exemplu, o aplicație de acordat chitara fix la încheitura mâinii, este visul oricărui muzician, iar pentru a respecta autoizolarea, folosesc aplicațiile preîncărcate pentru sporturi de interior. Abia aștept să folosesc și aplicațiile GPS pentru când vom reuși să ieșim din casă!

Se pare că omenirea a primit un concediu prelungit, în care fiecare va avea timp să reflecte la viitor, sau la lucrurile care contează cu adevărat. Eu am ales să-mi păstrez optimismul și să continui să fac lucrurile care îmi aduc împlinire mentală și sufletească. Cu toate acestea, fie că fac muzică, înregistrez un podcast, învăț spaniolă ori citesc o carte, am nevoie de un moment de respiro, iar cu ajutorul ceasului pot avea micul meu antrenor care mă pune în mișcare și mă ajută să fiu activ chiar și în aceste vremuri pasive.

Articol redactat pentru competiția Spring SuperBlog 2020.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer