Să ne găsim și regăsim în casele noastre

Locuiesc într-o garsonieră, pentru mulți poate părea groaznică ideea de a avea o singură cameră, dar eu am ales să o mobilez și decorez în așa fel încât să mă binedispună, să mă inspire, să-mi fie calm, dar și distracție. Camera mea e împărțită în mai multe zone. Cum intri, dacă te uiți în stânga vezi biroul mare și alb pe care se află televizorul care îmi servește și ca monitor. E zona în care producțiile muzicale pe care le

Continue Reading

Album in the making..

Mulți nu știu cât de important, frumos și challenging este însuși gândul că sunt în procesul de creație al primului meu album. Va fi cel mai bun al meu? Cu siguranță nu. Cel mai comercial? Probabil că nu. Cu toate acestea va fi cea mai autentică, inspirată și personală creație a mea și sunt foarte încântat de tot ce se întâmplă. Vei regăsi piese numai bune de ascultat într-o călătorie lungă cu mașina, sau într-o seară liniștită alături de persoana

Continue Reading

JBL LSR305 [Monitoare Studio]

  Când esti la început de drum sau ai nevoie de o pereche de monitoare de studio care să nu-ți golească buzunarul, opțiunile sunt limitate. Într-un buget de un maxim 800-900RON/bucată, avem câteva opțiuni printre care se numără YAMAHA HS5, YAMAHA HS7 sau JBL LSR305. Așadar, am hotărât deci să testez o pereche de LSR305 pentru că în comparație cu HS5 de exemplu, am simțit o mai mare prezență în plaja de joase, iar sunetul în mare, l-am simțit mai prezent.

Continue Reading

M-Audio BX D2 (Review)

Încep prin a spune WOW! Noua serie BX de la M-Audio chiar suna bestial in ciuda prețului mic si a categoriei pentru care este destinată. In ciuda pieței aglomerate, M-Audio își face simtita prezenta in toate categoriile de interes. Eu am mers pe varianta BX5. Aceste monitoare sunt destinate celor care sunt la inceput de drum, celor care isi dezvolta un proiect mic. Fiecare monitor masoara 192 x 176 x 195mm (H / W / D), cantareste 5kg si este

Continue Reading

Beats by Dre Studio

In sfarsit am pus mana pe o pereche de Beats – modelul Studio. Dupa cateva zile in care le-am testat si ascultat muzica, m-am decis sa scriu un articol cu impresii si pareri. Ei bine, ambalajul este primul lucru care-ti sare in ochi. Felul in care este ambalat produsul si accesoriile cu care vin castile spune totul despre un produs foarte bine facut si promovat. Apropo de promovare: exista o strategie de marketing foarte interesanta care si-a pus amprenta in

Continue Reading

Site Footer