Copilăria mea este strâns legată de mare. Timp de cel puțin 6 veri consecutive am beneficiat de aerosolii de pe faleza litoralului. Bagajele erau pregătite din timp, termosul cu cafea era la loc de cinste, iar cutia frigorifică găzduia răcoritoarele și ronțăielile de drum. Mi-aduc aminte de tritonul din megafonul de pe peronul gării care anunța pe un ton pițigăiat că urmează trenul accelerat cu destinația unui început de vacanță la mare, faleza unui 1996 din Eforie Nord ticsită de tarabe cu hamsii și casete cu “Coco Jambo”, pe lângă care mai zăreai timid câte-un șmecheraș ce învârtea niște capace într-un joc numit “alba-neagra”. Așadar, bucuria de a merge la mare a prins rădăcini încă de mic. Și încă de pe vremea în care îmi puneam 1000 și-una de întrebări, am fost tare curios să aflu de unde a început domnule, acest fenomen al mersului la mare? Nu a trecut mult timp până mi-am dat răspunsul, făcând muncă de cercetare în legătură cu acest aspect.

Trendul de a merge în vacanță a început la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu apariția căilor ferate. Înainte de asta, călătorii se “dădeau” cu căruța trasă de cai, lucru care transforma călătoria într-o experiența neplăcută și fără sfârșit. Însă drumurile și în special căile ferate, au schimbat totul. Oamenii din înalta societate, în special englezii, și-au arătat interesul pentru călătoriile spre stațiuni balneare, munți sau litoral, inițial din motive de sănătate, deoarece aerul montan sau briza mării erau considerate sănătoase.

Orașul Nisa din Franța a fost unul dintre primele orașe care a atras turiști, iar pe litoralul maritim i s-a dat numele “Promenade des Anglais”, datorită multitudinii de turiști britanici. Cu toate acestea, mersul la plajă consta deseori într-o “ședință” de bronzat pe șezlong sau o plimbare pe nisip, complet îmbrăcat. Plajele britanice de astăzi sunt o amintire bună a tipurilor de plajă timpurie, cu dalele decorate în mod tipic, ceea ce înseamnă că intrarea în apă nu a făcut parte din programul artistic. Costumele de baie ale femeilor, acopereau foarte mult din corp, dând impresia unor pijamale, iar bărbații aveau un costum, de obicei dungat, care le acopereau trunchiul și picioarele. Piscinele au devenit mainstream după primul război mondial, iar conceptul de sejur pe litoral apărut în anii ’30, ceea ce a însemnat că și clasa de mijloc ar putea merge în vacanță. Conceptul de plajă a fost creat cu adevărat în perioada interbelică, cu parcuri de distracții pe malul mării, cum ar fi cea din Coney Island.

Derulând puțin evenimentele, mersul la mare este printre cele mai preferate activități ale românului neaoș. Personal, nu mă încântă mersul la mare pentru ideea de bronz și stat în apă. Ba dimpotrivă! Mă consider turistul atipic, care merge la mare fără să se bucure de ce are aceasta de oferit. Stai! Mint! Îmi place să mă plimb pe faleză și să simt briza. Se pune? Judecând la rece, titulatura mea ar fi cea a turistului de asfalt ce ia marea cu asalt.

Când mă duc la plajă (și asta nu se întâmplă des), simt într-adevăr o stare de relaxare. O ascult în valuri și o simt în nisip sub picioarele mele. Când mă uit spre orizont, mă fascinează să văd cum cerul se unește cu marea, ca într-o îmbrățișare cu infinitul. Când alerg de-a lungul plajei, văd copii care se își fixează atenția înspre mine, uneori alergând cu mine, dar renunțând imediat de teamă să nu-și piardă părinții. Un câine ar veni și el în întâmpinarea mea, desprinzându-se de stăpânul său.

Acum, poate te întrebări de unde am desprins acest decor în care nu există agitația ce apare vara în primetime la știri. Răspunsul este foarte simplu! Îmi plac stațiuniile care nu sunt aglomerate, astfel că mă pot bucura de câteva momente de relaxare. În timp ce mă întorc de pe plajă, înapoi spre casă, cerul devine un roșu purpuriu și uneori parcă apare Venus pe cer. Ah! Neptun! Fă cunoștință cu Venus!

Pe lângă plajă, sejurul la mare nu poate fi complet fără o cazare pe măsură, aici fiind foarte selectiv, deoarece uneori îmi place să lenevesc mai mult în cameră, ori în interiorul hotelului, pe vreun fotoliu din lobby. Sau să fac gașcă mare și să stăm de vorbă în jurul unui joc de șeptică. Așadar, după un mic research pe net, Hotel Miorița Neptun este cea mai bună alegere pentru mine.

Camerele sunt spațioase, dispune de un restaurant, parcare gratuită, zonă de relaxare și piscină. Desigur! Nu mă voi avânta în piscină, dar cu siguranță nu mă va deranja să trag cu ochiul la ultimele modele de costume de baie ale domnișoarelor dintr-însa. Ce mi-a plăcut foarte tare este faptul că este poziţionat la 150 m faţă de centrul staţiunii, 300 m faţă de gara din Neptun și 700m față de plajă. Pe lângă toate astea, hotelul este situat într-o zona cu vegetație bogată, ceea conferă senzația de liniște, relaxare și izolare de forfota cotidiană.

Fără să lansez o teorie a conspirației, aș spune că cei de la hotel vor să mă țină captiv în cameră, acestea dispunând de aer condiționat și internet wireless. Un lucru binevenit pentru orele în care doresc să mă feresc de razele puternice ale soarelui. Facebook-ul îmi va ține companie, iar aerul îmi va pieptăna pletele rebele.

Departe de asfaltul bucureștean, m-aș trezi dis de dimineață, iar după micul dejun și o partidă de remi cu gașca în foișorul hotelului, aș explora marea. Mi-aș pierde privirea departe în largul mării, gândind că nu contează ce faci în viață. Toate acele activități de lângă malul mării vor fi aceleași! Marea ce-și îmbrățișează cerul, copiii ce aleargă după tine, toate acestea te vor trata la fel indiferent de ceea ce ești, sunteți ori ai obținut în viață. Așadar, fie triumf, fie dezastru, indiferent de toate, marea îmi întărește senzația că toate grijile sunt lipsite de sens așa că cel mai bine este să te lași purtat de valul vieții.

Articol redactat pentru Spring SuperBlog 2019.