Canon PowerShot V1: aparatul compact care mă pune pe gânduri

Sincer, nu credeam că o să mă mai uit vreodată cu jind la o cameră compactă. Am deja un Canon R6, o unealtă excelentă care mi-a fost alături în documentarea foto pentru cartea pe care urmează să o lansez. Și mai am și iPhone-ul, care este un companion constant, mereu în buzunar, mereu gata de pozat. Așa că atunci când am dat peste Canon PowerShot V1, mi s-a părut un pachet foarte interesant în ceva atât de compact (chiar dacă existe alte modele și mai compacte), însă chiar merită să investești în așa ceva?

Canon PowerShot V1

Apoi mi-am adus aminte de ultimele săptămâni de teren pentru carte și de cum, treptat, am renunțat să mai plec cu R6-ul după mine. La început îl luam mereu, uneori cu două obiective (16mm f2.8 și un 24-105 f4-f7.1) și bateriile pentru backup. Apoi, ușor-ușor, am început să plec doar cu telefonul. Nu pentru că era mai bun (știm cu toții că nu este), ci pentru că era mai comod. Mai mic. Mai discret. Mai „invizibil”.

Am avut suficiente momente cu priviri încruntate de la locatari în fața unor case vechi — „Vă pot ajuta cu ceva?”, „De ce faceți poze aici?”. Am înțeles atunci că discreția contează. Și că uneori o cameră mare poate atrage atenția pe care nu o vrei.

Așa a început să-mi surâdă ideea unui aparat mic, compact, discret, dar totuși cu un senzor serios, cu autofocus bun, cu video clar, sharp, curat. Canon PowerShot V1 pare să fie exact asta: un fel de iPhone cu steroizi în ceea ce privește imaginea, dar fără să fie un DSLR masiv. E compact, are 379 de grame (ca idee, Canon R6 II are aproape 680g fără obiectiv!), filmează 4K 30fps fără crop sau 60fps cu un crop mic, are Dual Pixel AF și un ecran rabatabil.

Bun, nu are vizor. Nici obiective interschimbabile. Dar are ND integrat, C-Log 3, un ventilator pentru filmare mai lungă, și o lentilă care începe de la 16mm (echivalent full-frame), perfect pentru vlogging, unboxing sau plimbări urbane. Desigur, f/2.8 la 16mm nu oferă un bokeh spectaculos, ceea ce m-a cam întristat, pentru că îmi place acel fundal „cremos”. Aș vrea să îl compar cu RF 16mm f/2.8, ca să văd diferențele în realitate.

Totuși, tentația rămâne: un aparat care stă în buzunar, filmează bine, face poze decente și mă scapă de senzația de „port aparat profesional” peste tot. Pentru vacanțe, city breaks, zile leneșe sau seri când n-am chef să-mi întind spatele după 2kg de echipament V1 începe să pară o soluție tentantă.

În plus, îmi place ideea că aș putea să-l țin aproape zilnic. Exact cum am făcut în urmă cu ani buni, când aveam un mic point & shoot care încăpea în orice buzunar și mă făcea să privesc lumea în cadre. Asta mi-a lipsit, uneori: simplitatea.

Dacă o să-l iau, promit să pun și niște fotografii aici, ca să vedem împreună cum se comportă în lumea reală. Poate îl scot prin cartierele vechi sau poate în vreo excursie de weekend. Încă oscilez dacă nu ar fi mai logic să iau un obiectiv zoom cu plajă din superwide spre tele, pentru R6, dar parcă V1 are acel ceva care te face să-l vrei. Ar mai și varianta în care mă uit la un Olympus, Fujifilm sau poate chiar Ricoh GR III deși acesta este fix. Deciziile sunt foarte grele.

Poate dau o fugă zilele următoare până la F64, să-l țin în mână, să văd dacă mă convinge și real. Dacă aveți sugestii, sunt deschis la opinii. Lăsați-mi un comentariu sau un mesaj. Până una-alta, PowerShot V1 e prima cameră din ultimii ani care chiar îmi atrage atenția în zona de point and shoot. Și asta spune ceva..

iPhone XS & XS MAx

iPhone XS & XS Max

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer