Educația în tehnologie

La început a fost piatra, apoi au urmat pe rând roata, lemnul, pana, penița, stiloul, caietul, rigla de calcul și într-un final calculatorul și biblioteca părinților plină de cărți, culegeri și dicționare. Este o introducere simplă dar totuși o evoluție firească în traiectoria omului din paleolitic până astăzi în lumea prietenului nostru Google. În prezent toate platformele tehnologice pot fi un real ajutor în educație având în vedere accesul la informație dar și modalitățile de interacțiune cu tehnologia. Fac parte

Continue Reading

București cu aer parizian?!

Stăteam așa și mă gândeam la faptul că odinioară, Bucureștiul era considerat “micul Paris”, ceea ce nu-i de ici de colo. Dar acum privind în stânga și-n dreapta, mi se pare că nu a rămas aproape nimic din aerul boem al vremurilor din opera lui Caragiale. În schimb nu ai cum să nu observi contrastele ei, care marchează toate lucrurile prin care a trecut România din punct de vedere istoric: pe de o parte avem clădiri noi construite, care reprezintă

Continue Reading

Comedie! Unde esti?

Incerc de ceva timp sa gasesc comedii bune si nu gasesc niciuna care sa ma faca sa rad. De cativa ani ori m-am obisnuit cu momentele actiunii americanesti ori regizorii nu mai au haz, pentru ca nicio comedie nu mai e destula de “siropoasa” incat sa te faca sa razi cu lacrimi. Uneori am impresia ca comedia nu mai e comedie. Actiunea tinde sa mearga ori spre romance, ori spre drama ori spre orice altceva decat comedie. Iar finalul este

Continue Reading

Se merită să cumperi un iPad?

Se merita să cumperi un iPad? Până la urmă e doar un iPhone cu ecran mai mare care îndeplinește aceleași funcții numai că la o scara mai mare. Mi-ar plăcea sa citesc PDF-uri, reviste sau articole de pe web pe ecranul ăla mare. Un dispozitiv care e foarte subțire, și încape în orice geantă. Problema e următoarea: merită să sacrifici 20 și ceva de milioane pentru a avea o astfel de mobilitate sau este doar un moft?

Diferenta dintre generatii

Cand eram mic erau alte repere de entertaiment si un “climat” cu totul diferit. Muzica, tehnologia, filmele, lumea – totul era diferit. Si nu diferit in sensul rau. Dimpotriva. Poate ca radioul, spre exemplu, era mult mai apreciat pentru ca era sursa numarul 1 de muzica si stiri. Cel mai rau lucru pe care-l puteai face cu ajutorul radioului era sa inregistrezi pe casete audio melodiile preferate, care de cele mai multe ori erau fie intrerupte de vreun jingle, fie

Continue Reading

Scurtă

Inainte de Twitter cand vedeai un clip funny pe youtube sau un articol interesant il “imbracai” frumos cu o opinie personala si-l urcai pe blog. Acum toate chestiile astea le scrii pe twitter? So.. Twitter a devenit un soi de blog, huh?

I love Rome !

Ce mi-a placut foarte mult in Italia a fost faptul ca am putut face diferenta intre civilizatie si miserupism sau intre o tara civilizata si curata si una aflata la marginea prapastiei. Nu vreau sa ridic Italia in slavi caci nu e cea mai grozava tara din Europa insa mi s-a intarit inca odata convingerea ca se mai poate mai bine si ca la noi treburile nu merg chiar asa cum trebuie. Romania are totusi o baza buna. Avem istorie,

Continue Reading

Daca te opresti din fumat acum…

Rasfoind marea enciclopedie a internetului am dat peste un articol care dupa parerea mea ar trebui sa fie capul de afis al tuturor revistelor si ziarelor din lume. Ce se intampla daca corpul tau nu mai primeste mirodeniile ce stau intr-o tigara? Este un subiect care trezeste controverse, ba mai mult – convingeri si replici de genu’ “ce vorbesti ba ?? tata a fumat o viata intreaga si n-a avut nici pe dracu … “. Acum am putea discuta mult

Continue Reading

ProFM in toata tara !

De ieri ProFM se aude in toata tara! Pe langa frecventele ProFm de pana acum, acestia au inceput emisia pe frecventele InfoPro, marind astfel acoperirea ca tu sa auzi ceea ce ei numesc .. “The Hit Factory”. Recunosc, desi eram de mic fan infocat ProFM, acum a decazut enorm in ochii mei ca si celelalte posturi de radio datorita muzicii cu un heavy-rotation groaznic, al emisiunilor de prost gust si a lipsei de profesionalism. Vrei un radio fresh axat pe

Continue Reading

Site Footer