Suntem în luna decembrie, această lună care ne îndeamnă în fiecare an să ne gândim la ceilalți. Știm că vom primi chiar și când vom oferi. Pe lângă cadourile fizice, de fiecare dată, atunci când ofer primesc ba un zâmbet răzleț, ba căldură interioară, ba o îmbrățișare pătimașă, dar mai ales primesc fericire! Cantitatea de fericire pe care o primesc atunci când ofer are legătură cu bucuria celui care primește. Așa că, indiferent cui îi fac cadou, mă gândesc în …
Tag: SuperBlog
Eram într-o sală de operă. Înconjurat de mulți oameni, dar în acea seară erau mai ales doamne. Știu că stăteam sprijinit de perete și le admiram de la distanță. Privirea mi-a alunecat pe chipul unei doamne mai în vârstă, cu riduri fine de expresie și cu un zâmbet larg. Când și-a trecut mâna prin păr, i-am sesizat palma albă, ce părea fină. Unghile îi erau îngrijite. Toate doamnele din jurul meu arătau foarte bine și se vedea faptul că se …
Nu sunt vreun mare bucătar. Recunosc că-mi place să stau un timp limitat în bucătărie și să am un rezultat delicios și, eventual, sănătos. Cum încerc să valorific timpul pentru muzică, blog, recenzii despre gadget-uri, nici la cumpărături în magazine nu-mi doresc să merg prea des. Mai ales atunci când știu exact ce vreau. Așa că dacă am șansa să comand o multitudine de produse de pe un site de încredere, iar acestea să fie și de calitate, sunt cel …
România, cu bune, cu rele ești parte din mine. Întotdeauna voi aprecia succesele din țara noastră. Acestea ne demonstrează că putem. E cazul să respirăm profund, să ne înfrânăm impulsul de a critica și a da vina pe alții și, mai ales, să acționăm. Așa-i văd eu pe cei de la Fares, cei care ascultă ca apoi să acționeze. Sunt un exemplu clar că să fii orientat spre bunăstarea oamenilor este posibil. Încă din 1929, adică acum mai bine de …
Eram cu nepoțelul meu și îi puneam diverse întrebări, ca timpul să treacă și să reușesc să-l supraveghez. Care e animalul tău preferat? Elefantul! Da? Cum face el? Prrrrr, a imitat el sunetul ducându-și cotul în dreptul nasului și mișcând frenetic din mână. Și scoate apă? Nu! Sclipici care atunci când atinge urechile acestuia se transformă în aripi, iar elefantul poate zbura în toată lumea, chiar acum ar putea fi deasupra noastră! Ce imaginație ai, am exclamat surprins. Elefantul Meu …
Nasul – cel care ne anunță dinainte de a gusta o prăjitură dacă ne va plăcea sau nu. Nasul – filtrul protector al organismului care spune “stop” virusurilor, fumului de țigară și altor alergeni. Nasul – cel datorită căruia vocea noastră sună curat, cel care prin sinusuri schimbă sunetele pe care vocea noastră le emite. Un nas înfundat va fi sesizat și doar ascultându-l pe cel de lângă tine. Și dacă am ajuns aici, admit, nasul, la fel ca nașul, …
Încă din copilărie, în sezonul rece răceam. Acestă slăbiciune m-a urmărit și la maturitate până am descoperit că pot să-mi îmbunătățesc imunitatea. Până la Black Friday nu mai e mult. Ce crezi că am auzit? Că Farmacia la Pret Mic pregătește surprize. Mare încântare pentru mine, care înainte de iarnă trebuie să mă pregătesc temeinic cu suplimente care mă țin departe de gripă. Despre Farmacia la Preț Mic Poți intui tare bine din titlu că e o farmacie unde găsești …
Locuiesc într-o garsonieră, pentru mulți poate părea groaznică ideea de a avea o singură cameră, dar eu am ales să o mobilez și decorez în așa fel încât să mă binedispună, să mă inspire, să-mi fie calm, dar și distracție. Camera mea e împărțită în mai multe zone. Cum intri, dacă te uiți în stânga vezi biroul mare și alb pe care se află televizorul care îmi servește și ca monitor. E zona în care producțiile muzicale pe care le …
Astăzi când m-am trezit și m-am uitat la tavan, am avut impresia că se apropie de mine ca într-o cameră din filmele horror când un personaj rămâne blocat, iar pereții îl strivesc. M-am ridicat repede! Tavanul nu-și schimbase poziția, nici pereții, nici ferestrele. Am avut doar o senzație minoră de claustrofobie. Îmi iubesc garsoniera, e micuță, însă asta nu contează întrucât am renovat-o pentru a avea confort. Am chiar și un spațiu dedicat studioului meu de muzică. Numai că uneori …
Toamna e pentru mine această doamnă îmbrăcată elegant în frunze arămii pe crengi și pe sub ele, iar uneori în picături de ploaie pe trotuar. Toamna are o eleganță aparte, așa că simt să mă îmbrac în consecință pentru a o impresiona. Fiecare anotimp îmi inspiră câte ceva. Dacă vara aleg culoare și haine lejere, iarna îmi plac puloverele cu motive de sărbătoare. Așa că odată cu sezonul strugurilor hainele de vară au ajuns în spatele dulapului și să le …