Nu, nu este un nou hit al celor de la B.U.G. Mafia ci un eveniment nefericit care arată a mia oară că peste tot în lume se găsesc tot felul de scursuri gata să te omoare pentru câţiva bani sau chiar pe degeaba – ce să ne mai mirăm când crima se petrece din cauza unui iPod?
Scenariul, deşi a avut loc în Washington şi nu în Cucuieţii din Deal, a seamănat destul de mult cu încăierările de la sate, doar că în loc de pumni, bricege şi topoare s-au folosit arme de foc: agresorul a atacat pentru a-şi adjudeca “trofeul” (în cazul de faţă un iPod), victima a încearcat să fugă însă a sfârşit cu un glonţ în spinare. Ceva mai târziu, criminalul a fost împuşcat de poliţişti şi a decedat în drum spre spital. Şi mai trist este că astfel de evenimente au loc în secolul XXI, iar în loc să ne îndreptăm către o lume mai civilizată şi mai raţională mergem exact în direcţia opusă.
Sursa Go4it