Educația în tehnologie

La început a fost piatra, apoi au urmat pe rând roata, lemnul, pana, penița, stiloul, caietul, rigla de calcul și într-un final calculatorul și biblioteca părinților plină de cărți, culegeri și dicționare. Este o introducere simplă dar totuși o evoluție firească în traiectoria omului din paleolitic până astăzi în lumea prietenului nostru Google.

În prezent toate platformele tehnologice pot fi un real ajutor în educație având în vedere accesul la informație dar și modalitățile de interacțiune cu tehnologia. Fac parte din generația anilor ‘90, pe care o consider o generație de tranziție de la dicționar la dexonline, de la bibliotecă la Kindle sau de la stilou la deget.

Tehnologia în viața unui copil poate avea multe beneficii prin care acesta se poate dezvolta emoțional, creativ sau artistic. Copilul din ziua de astăzi, este fotograf, vlogger, jurnalist, formator de opinie și chiar influencer. În educație el poate rezolva mult mai rapid task-uri pe care eu ca elev nu le puteam rezolva într-un timp atât de scurt. Mai mult decât atât, lecțiile care se predau în școală nu pot fi întotdeauna înțelese de elevi, iar uneori este nevoie de ceva în plus: cum ar fi dacă sistemul Solar mi-ar fi fost predat în școală, în timp ce pot scrolla cu degetul o randare 3D prin care înțeleg și observ vizual relația dintre planete, distanța dintre ele și imaginea de ansamblu. La fel și în cazul unui curs de biologie: cât de clar ar fi fost totul dacă aș fi putut avea corpul uman în 3D, structurat pe layere și sublayere, prin care iau fiecare categorie, fiecare sistem și fiecare organ din corp analizând cum și unde se află.

Întotdeauna va exista comparația asociată sintagmei “nu mai e domne ca pe vremea noastră” urmat de “tinerii din ziua de azi” rostit pe un ton grav. “Păi noi pe vremea noastră eram la ora 7 la masa de lucru, îl studiam pe Gheba din scoarța în scoarța și mergeam la olimpiade”. Acești oameni nu realizează ca această comparație nu este deloc fondată în contextul actual și deloc benefica pentru elevul de astăzi . Nici ei nu ar fi fost apreciați de cei de pe vremea lui Ștefan Cel Mare care ar spune simplu: noi plecam la război și ne apărăm țara. Ieșind din această paranteză, vreau sa evidențiez faptul că înțeleg și susțin avansul tehnologic din zilele noastre.

O inițiativă binevenita ar fi ca profesorii sa realizeze că elevii de astăzi au ABC-ul a ceea ce înseamnă interacțiunea cu tehnologia și online-ul. Așadar ei pot îmbrățișa cu un mai mare interes activitățile din școală, iar implicarea la ore și la teme ar putea fi mult mai ridicata. Hai sa facem loc tabletelor în loc de caiete și manuale, evitând astfel scoliozele și generația copiilor cocoșați ce cară parcă, pietre de moară în spinare. Un alt avantaj l-ar putea constitui accesul facil la informație, o informație care nu se pierde, dar și o informație care fiind gata redactată îl poate ajuta pe profesor sa scutească timp prețios pentru a explica lecția sau a se concentra pe practic în detrimentul “scrie-ți după mine”. Pentru mine școala fost sala de forță pentru mana dreapta și curs avansat de caligrafie. Pentru cei de astăzi poate însemna mai mult decât educație.

Un alt aspect important este faptul că accesul la educație prin tehnologie folosind efecte audio-vizual, îl poate face pe tânărul de astăzi să își construiască o persoanalitate, dându-și seama de viitoarea lui profesie. Prin accesul la toate cele menționate mai sus, tinerii își pot contura singuri drumul spre carieră fie ca vorbim de domenii artistice, inginerie șamd. Nu toți pot fi programatori de succes cum nici toți nu vor ajunge designeri, fotografi sau editori grafici.

Este foarte interesant să observăm nivelul de cunoștințe și creativitate la care eu nu m-aș duce cu gândul cel mai probabil. Exemplificând, Photoshop și Final Cut Pro au luat locul celorlalte activități offline, care de cele mai multe ori au arătat cât de ușor poate un copil sa concureze în trending pe Youtube, laolaltă cu mari clipuri făcute de regizori școliți prin universități cu nume fancy. Singurul meu trending s-a limitat la colegii mei de clasă, atunci când la ora de fizică, profesorul mi-a lăudat cu un 10 în catalog, apariția unor rezolvări de probleme într-o revistă de specialitate.

Cu toții trebuie sa fim conștienți că orice obiect fizic se poate emula din concret în digital, sporindu-i utilitatea astfel încât (spre exemplu), un ebook te lasă sa afli ce înseamnă un cuvânt din romanul pe care îl citești, doar apăsând pe cuvântul repsectiv. Așadar tehnogia de astăzi este compusă în mare parte din lucrurile pe care le aveau și părinții noștri într-o oarecare măsură, dar totul reinventat și pus pe steroizi. Acest lucru nu poate fi altfel decât îmbucurător pentru generația actuală și a celor ce vor urma.

Și asta o scriu cu toată convingerea, tastând de pe telefonul meu al cărui procesor ar fi putut pune la pământ orice sistem de calcul, înalt cât toată încăperea, dintr-o întreprindere a anilor ‘80.

 

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer