Mi-am strecurat mâna sub tine. Te-am curpins în brațele mele și m-am cufundat mai adânc în așternuturile ăstea cu miros de .. noi. Am zâmbit necontrolat pentru că și tu mi-ai zâmbit. Pentru o clipă ziua s-a unit cu noaptea și asta pentru că acolo în brațele tale nu mai există nici timp, nici spațiu, nici conștiință, griji sau probleme.

Și pentru un moment, mi-am înnecat mintea în marea de gânduri fără margini. Am împins-o departe de țărm, acolo departe unde cerul și apa formează un orizont, acolo unde.. nu pot să gândesc sau acolo unde nu mai știu de mine. Și totul este o avalanșă euforică fără margini, un sentiment care nu poate fi descris în cuvinte, un sentiment care nu are nevoie de întoarcere sau de barca de salvare.

Am revenit la țărm. Deschid ochii. Nu vreau să plec. Se face 10 și jur că te-aș minți că este nouă jumate doar că să mai stau înnecat în brațele tale, să te privesc în ochi, să-mi zambesti, sa-ti zambesc inapoi copleșit de senzații, să-mi zburde mintea departe sau să mai simt pielea ta calda și .. așternuturile ăstea cu miros de noi.