O damă de companie susţine că, în noiembrie 2008, şi-a petrecut noaptea alături de premierul italian, la reşedinta acestuia din Roma. În noaptea în care Barack Obama a câştigat alegerile prezidenţiale din Statele Unite, premierul italian Silvio Berlusconi a dat o petrecere la lumina lumânărilor pentru trei femei frumoase, în reşedinţa sa de lux din Roma, Palazzo Grazioli, a scris ieri „The Sunday Times”. Una dintre cele trei invitate, fosta actriţă şi damă de companie Patrizia D’Addario, în vârstă de …