Aretha Franklin, regina muzicii soul

Un top efectuat de revista “Rolling Stones” o numeşte pe Aretha Franklin drept cea mai bună cântăreaţă rock a tuturor timpurilor, informează Reuters. În vârstă de 66 de ani, cântăreaţa a fost deja declarată drept Regina muzicii Soul. În noul clasament, aceasta i-a devansat pe Ray Charles, situat pe locul al doilea, Elvis Presley, pe locul al treilea, Sam Cooke, aflat pe locul al patrulea, şi John Lennon, pe locul cinci. Topul a fost alcătuit prin munca susţinută a 179

Continue Reading

Sofer la 9 ani

Un japonez de 9 ani, care a învăţat să conducă din jocurile video, a furat maşina părinţilor pe care a condus-o pe o distanţă de aproape trei kilometri înainte de a fi oprit de poliţie, relatează „The Daily Telegraph“. Poliţiştii au fost alertaţi de trecători, care au rămas surprinşi să vadă un autoturism deplasându-se „fără şofer“, copilul fiind prea scund pentru a putea fi observat în spatele volanului. „Am învăţat să conduc din jocurile video şi din cele electronice şi

Continue Reading

Adidasii “supersonici”

Incep sa cred ca scenele SF din filmele de acum cativa ani vor deveni realitate in viitorul apropiat. Tin minte ca am vazut intr-un film cand eram mic, o vesta care daca de exemplu se murdarea in cateva secunde era ca noua, iar daca se uda in urmatoarea secunda era gata uscata. Ei bine citind articolul de mai jos mi-am adus aminte de scena din film si m-am gandit ca nu mai avem mult pana cand vom zbura cu masinarii

Continue Reading

Yahoo Generation

S-ar cruci orice mamaie dacă ar trage cu urechea la cum se vorbeşte în curtea liceului. Şi doar părinţii care au ceva experienţă cu chatul ar putea desluşi, cât de cât, discursul din pauze. „Lol“, „omg“ şi „brb“ sunt acum mai folosite decât mai vechile „tare“, „marfă“, „naşpa“. Sursa EVZ.ro Pauză cu fumuri Liceenii fac economie de cuvinte, iar atunci când discută găsesc mereu echivalente englezeşti pentru expresiile folosite. Yahoo! Messenger, folosit în exces acasă, îi însoţeşte pe liceeni şi

Continue Reading

Bebeluş de 11 zile confundat cu o grămadă de cârpe

Un bebeluş de doar 11 zile a fost internat în spital, după ce un bărbat, aflat într-un bar din comuna harghiteană Eliseni, a luat copilul din braţele mamei sale şi l-a trântit de pământ, declarând ulterior că a crezut că femeia ţine în braţe o grămadă de cârpe. Potrivit anchetatorilor chemaţi să intervină, mama se afla la o masă cu micuţul în braţe şi tatăl acestuia când, fără niciun motiv, un consumator beat de la o masă alăturată s-a repezit

Continue Reading

Chelirea e scrisa in gene

TEST. Aproape 14 la sută dintre bărbaţi posedă profiluri genetice care cresc dramatic riscul de a cheli prematur, arată un studiu care ar putea conduce la dezvoltarea de noi metode de depistare şi prevenire a pierderii părului. „The Times“ notează că bărbaţii care moştenesc două alele (variaţii genetice) specifice sunt de şapte ori mai expuşi riscului de a cheli înainte de 40 de ani decât cei care nu le au. Graţie unui test ADN simplu, bărbaţii pot să vadă dacă

Continue Reading

Ziua spalatului pe maini

Milioane de copii din mai multe părţi ale lumii participă astăzi la acţiuni care marchează prima Zi a Spălatului pe Mâini, informează BBC. Potrivit Naţiunilor Unite, campania vrea să transmită faptul că acest simplu gest poate preveni unele dintre cele mai grave boli. Aproape 120 de milioane de copii, din 70 de state ale lumii, sunt aşteptaţi să participe la aceste acţiuni. În plus, numeroase televiziuni şi posturi de radio vor dezbate subiectul în timpul zilei. Autorităţile din Nepal vor

Continue Reading

Casa taiata in doua

Pentru a evita lunga procedură legislativă a divorţului, un combodgian şi soţia sa au decis, după separare, să taie casa familiei în două, informează AFP. Moeun Rim şi Nanh, care trăiesc într-o comună aflată la 100 de kilometri sud de capitala Phnom Penh, au decis să-şi refacă viaţa separat în urma acuzaţiilor soţului că nu ar fi fost bine îngrijit de consoartă în perioada în care a fost bolnav. „Au căzut de acord să-şi taie casa în două. Partea soţului

Continue Reading

Site Footer