Când m-am mutat aici, în cartier, aveam vedere spre un parc liniștit cu multă verdeață, băncuțe și umbră. Era un parc tăcut, cu iz de jurnal de seară și aer de tablou uitat. Apoi, într-o bună zi (pardon, într-o „viziune urbanistică integrată”) a venit borduriada de sector și-a ras tot ce era acolo.   În locul bătrânilor plopi, au apărut niște structuri polimere multicolore care scârțâie în unison cu ușița de intrare în parc. Desigur, aici vorbesc despre leagăne, tobogane …