România, cu bune, cu rele ești parte din mine. Întotdeauna voi aprecia succesele din țara noastră. Acestea ne demonstrează că putem. E cazul să respirăm profund, să ne înfrânăm impulsul de a critica și a da vina pe alții și, mai ales, să acționăm.
Așa-i văd eu pe cei de la Fares, cei care ascultă ca apoi să acționeze. Sunt un exemplu clar că să fii orientat spre bunăstarea oamenilor este posibil. Încă din 1929, adică acum mai bine de opt decenii, când s-a înfințat firma „Digitalis, Prima Companie Română pentru cultivarea plantelor medicinale Orăştie”, care astăzi poartă numele Fares, au avut dorința de a face lucrurile corect, păstrând tradiția, dar căutând mereu metode noi de a folosi toate proprietățiile plantelor medicinale.
Cu timpul Fares a căpătat renume și la nivel internațional, pe bună dreptate. Succesul companiei privată cu capital 100% românesc „Fares”, numărul 1 pe piaţa ceaiurilor şi a remediilor din plante medicinale, ar trebui să fie un motiv de mândrie pentru noi toți, dar cel mai important e faptul că succesul lor ne ajută și pe noi să avem succes, să ne păstrăm sănătoși pentru a putea să ne îndeplinim obiectivele.
În vremurile actuale, simțim cu siguranță nevoia de a fi auziți, de a putea trăi în siguranță, de a avea speranță. Speranța că totul va fi bine am descoperit-o în grija pentru mine. Încerc să fiu relaxat, să nu mă stresez, să respect toate regulile de igienă și distanțare, dar și să-mi cresc imunitatea.
Așa că în momentul în care am primit oportunitatea de a testa ”Imunitate cu 7 ciuperci” și ”Vitamina C 200 mg cu Măceșe și Cătină” m-am simțit protajat, că am pe cine să mă bazez, așa că am acceptat provocarea și iată că am ajuns și la câteva concluzii.
La prima vedere am sesizat cutiile în care se aflau recipientele de plastic. Ce mi-a plăcut mult a fost faptul că ambalajul conține multe detalii, de la ingrediente la modul de administrare.
Sigur că în interiorul cutiei se află și prospectul. Cea mai importantă concluzie, cea pe care voi pune și accent în acest articol este faptul că succesul stă în speranța bine direcționată.
Îmi pun speranța în natural
Plantele au fost folosite din cele mai vechi timpuri pentru un motiv bine întemeiat. Pentru că funcționează! E totuși esențial să le cunoști proprietățiile, să știi cum să le combini și ce cantități să consumi.
Puțini dintre noi mergem la pădure să culegem fructe, darămite să cultivăm sau să alegem plante medicinale. Partea bună e că nu e nevoie să facem noi asta. Există specialiști care stiu exact cum să practice fitoterapia pe baze științifice riguroase. Fares a jucat un rol activ în fondarea „Asociației Române a Medicilor Fitoterapeuți” pentru a sprijini descoperirile științifice pentru utilizarea terapeutică a produselor medicinale pe bază de plante. De altfel, au reușit să creeze cu informațiile cumulate în congresele medicale și de studiile realizate, diferite produse cu beneficii dovedite în mai multe afecțiuni: în tratarea infecțiilor virale, infecțiilor bacteriene, otite acute etc.
În ceea ce privește Vitamina C, știm cu toții că în copilărie bunicii sau părinții ne așteptau în perioadele solicitante sau în anotimpurile răcoroase cu tabletele pregătite pentru ca organismul nostru să-și crească rezistența.
Iată mai multe despre ”Vitamina C 200 mg cu Măceșe și Cătină”
Adaug eu că acest supliment are și un gust extrem de plăcut, iar mie îmi amintește de copilărie, perioadă în care auzeam constant că “sănătatea e mai bună decât toate” și că înainte să tratezi e bine să previ.
”Imunitate cu 7 ciuperci” a fost prima dată când l-am încercat, dar sunt convins că voi mai face cură cu acest supliment.
Despre ciupercile comestibile știam că au multe substanțe nutritive: fibre, proteine, seleniu, potasiu și vitaminele B1, B2, B3, B12, C, D și E. Totuși, nu încercasem niciun astfel de produs. Recunosc că am consumat doza zilnică recomandată și am simțit o îmbunătățire în nivelul meu de energie. De altfel, suplimentul de la Fares este recomandat și în stări de oboseală persistentă, ajută la reducerea efectelor negative ale chimioterapiei, dar protejează și ficatul și rinichii.
Alte beneficii:
- Conferă o bună imunitate
- Susţine procesele de apărare ale organismului faţă de microorganismele potenţial patogene
- Stimulează producerea de interferon în organism
- Adaptogen, tonic general, susţine adaptarea organismului la stres, suprasolicitare fizică şi psihică
- Ajutor în stări de oboseală persistentă, convalescenţă
- Protector hepatic şi renal
- Protejează faţă de radiaţii
- Reduce efectele negative ale chimioterapiei
- Antioxidant
Speranța nu există fără valori
Dacă nu respecți reguli, dacă nu ai credințe și respect pentru ceilalți, nu poți avea o viață împlinită. Trăim în comunități, cu oameni. Dacă nu reușim să convețuim, să ne ascultăm și ajutăm, atunci putem să spunem că ne-am transformat în cretă. Fără sentimente, fără conștiință, doar ne consumăm.
Ce apreciez eu extrem de mult la Fares este și transparența, faptul că poți descoperi povestea lor pe site. Acum ceva timp puteai vizita și fabrica. Pentru moment vizitele sunt suspendate, dar imediat ce nu vor exista riscuri sunt convins că își vor relua obiceiurile. Până atunci, putem afla cum arată fabrica de pe YouTube-ul lor:
De altfel, misiunea lor este aceea de a cultiva sănătate și implicit de a avea grijă de oameni. De altfel, eu am crezut mereu că dacă faci bine ce faci, succesul vine de la sine. Interesul pentru om se proiectează în calitatea produselor, ceea ce-l mulțumește pe client, astfel și afacerea are de câștigat.
Speranța stă în mixul dintre tradițional și modern
Nu putem uita cine suntem. În plus, tradiționalul își are meritul de a fi baza modernului. Orice e modern are o istorie și o inspirație. De exemplu ”povestea Fares începe de pe timpurile strămoşilor daci, care ştiau multe minuni despre plante, sănătate şi viaţă. A renăscut în 1929, la poalele Sarmizegetusei, în mâinile vizionarului farmacist Farago, care şi-a dedicat viaţa plantelor medicinale.” Și în acest moment plantele sunt cultivate în același loc, plantele fiind pe zeci de hectare întinse în afara Orăştiei.
Produsele Fares sunt de calitate pentru că accentul e pus pe calitatea plantelor, acestea fiind examinate și analizate constant. Plantele care nu cresc în România sunt importate de la distributori agreați, trecând prin același proces de selecție ca cele din culturile lor proprii.
Ideea este că să fructifici ce ai, să cauți inovația respectând trecutul e dovată de inteligență. Iar unde există această trăsătură, acolo e cazul să-ți pui speranța.
Acestea sunt doar câteva dintre aspectele care îmi dau speranță că lumea e frumoasă, că oamenii pot fi sănătoși, că putem trăi în armonie cu natura și semenii noștri.
Testând produsele de imunitate am descoperit calitate, plante care mă ajută previn probleme de sănătate și șansa de a-mi dezvolta o rutină și un program. Să iei suplimente reprezintă și o dovată de responsabilitate, căci pentru rezultate ideale trebuie luate în dozele recomandate.
Fotografiile fac parte din arhiva personală
Articolul este scris pentru SuperBlog 2020