Nasul – cel care ne anunță dinainte de a gusta o prăjitură dacă ne va plăcea sau nu.
Nasul – filtrul protector al organismului care spune “stop” virusurilor, fumului de țigară și altor alergeni.
Nasul – cel datorită căruia vocea noastră sună curat, cel care prin sinusuri schimbă sunetele pe care vocea noastră le emite. Un nas înfundat va fi sesizat și doar ascultându-l pe cel de lângă tine.
Și dacă am ajuns aici, admit, nasul, la fel ca nașul, e minunat. Numai că diferența e că nu-l alegem noi, la fel ca niciun alt organ. Unii ne-am trezit cu o alergie dubioasă la o plantă de care nici nu auzisem. Sau cu un astm înfiorător. Alții avem o trompetă pe post de nas noaptea de ne aud și vecinii. Mai facem și rinite, sinuzite, laringite și alte minuni. “Minuni, minuni”, dar pentru cine? Pentru noi, oamenii, clar nu.
Nasul e important. E ventilatorul corpului, e sursa noastră de viață, până la urmă, el e primul din traseul aerului până la plămâni. E cel care îi stresează pe oameni atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional. E cel despre care vom găsi și multe expresii și proverbe. Una dintre expresiile mele preferate e: “a-ți lua nasul la purtare”, iar eu propun să-l purtăm printr-o amintire de-a mea. Nu de alta, dar aici descoperim una dintre cheile de rezolvare sau ameliorare ale unora dintre “minunile” enumerate mai sus.
Vom merge în perioada când prefixul vârstei mele era cu 2, iar pletele îmi erau gata să se aventureze oricând în necunoscutul lumii. Mare fan al mării n-am fost niciodată. Nu-mi place să întot, dar ocazia a făcut ca atunci să fim un grup de mai mulți prieteni și ne-am decis să mergem pe litoralul românesc. Nici mare fan al alergatului nu sunt, dar iată-mă! Cu picioarele învârtindu-mi-se cu viteza unei rotițe dintr-o cușcă de hamster, pe plajă, la 6 dimineața.
Sigur că motorul care a alimentat această activitate era o brunetă simpatică, cu ochii măslinii. Uite așa, o săptămână am alergat după brunetă. Pardon, cu bruneta în aerul sărat al mării. Rezultatul? Vara aceea n-am răcit deloc! Eu, care din copilărie trăiam cu conceptul că ”oamenii sănătoși răcesc vara”. A, da, m-am ales și cu un pupic pe obraz. La începutul toamnei, dorind să înapoiez pupicul am sunat-o pe brunetă:
- Am nevoie de tine, ești remediul meu contra răcelii.
- Ce tot spui?
- O săptămână și mi-a fost de ajuns, dar acum mă tem. Vine toamna și știi cum sunt gripele acum.
- Ce tot spui?
- Să ne vedem! Să-mi iau doza de sănătate!
- Dar nu eu te-am protejat, drăguțule (presupun că îmi amintesc bine și nu a spus ”prostuțule”).
- Nu?
A chicotit și atunci am aflat prima dată despre efectele benefice ale aerosolilor:
- Sarea e o minune.
- Știu, am citit ”Sarea în bucate” când eram copil…
- Andrei, sarea e mai mult decât gustoasă, e și extrem de sănătoasă. Nu în mâncare, acolo trebuie adăugată cu moderație și e de preferat să nu consumăm atât de multă sare rafinată, dar asta e o altă discuție. Ideea e că apa sărată, dar și aerul sărat au grijă de aparatul nostru respirator, ne întăresc imunitatea. Apropo, știai că apa este higroscopică, adică atrage și reține apa, deci pe pereții arborelui bronșic se formează mici particule de sare care atrag apa și noxele depuse?
- Uau, vezi când ți-am zis că am nevoie de tine…
- Atunci hai să mergem la salină într-o zi, mi-a propus.
Și așa s-a întâmplat. Am ajuns la salina din Turda unde aerul rece, dar plăcut m-a învăluit încă de la intrare. Acolo am discutat despre beneficiile salinei. Am aflat că curăță căile respiratorii, stimulează imunitatea, reduce oboseala și implicit te ajută să dormi mai bine, fără stări de sufocare. De curând, am aflat că terapia salină, cu toate avantajele aferente poate fi făcută și acasă, ba și-n deplasare cu aparatele Salin, care utilizează un procedeu prin care aerul trece printr-un bloc filtrant cu granule de săruri, în principal clorura de sodiu.
Pentru a înțelege chiar mai bine dacă avem nevoie în viața noastră de aceste produse, trebuie să răspundem la întrebările ”C”: cine și cum. Înainte ar fi indicat să răspundem la o altă întrebare ”C”: câte.
Câte?
În prezent se găsesc 3 produse Salin cu efecte benefice asupra sănătății și rezervele care trebuie schimbate la vreo 4-6 luni.
Purificator de aer SALIN Plus
Acesta e potrivit pentru încăperile spațioase, asigură tratarea aerului pentru un volum de până la 150m³ (aproximativ 50 mp), iar debitul de aer poate fi reglat.
Purificator de aer SALIN S2
Acesta e ideal pentru o cameră normală de apartament, cam pentru un volum de până la 35-40m³ (aproximativ 15 mp).
Inhalator InSalin
Produce micro-particule uscate de NaCl, fiind astfel eficient ca terapie adjuvantă în tratarea diverselor afecțiuni respiratorii: astm bronsic, bronșite, sinuzite, rinite, alergii respiratorii etc.
Inhalatorul InSalin e mic și poate fi folosit oriunde, mai ales în spații și medii poluate sau care activează problemele respiratorii: la școală, serviciu, la sala de sport, în spații aglomerate etc.
Cine poate să folosească produsele Salin?
Sunt convins că ai înțeles deja că produsele Salin au plecat de la efectele terapeutice ale salinelor fiind recomandate pentru avantajele pe care le au și acestea. Numai că se pune întrebarea: sunt utile doar celor care au afectiuni pneumologice sau alte probleme de sănătate cum ar fi: astm bronsic, bronșite astmatiforme, bronșite, bronsectazii, silicoze, recuperari în TBC? Sunt minunate peste aceștia, fiind important să respecte și sfaturile date de medic, dar sunt recomandate și celor care:
- nu reușesc să adoarmă sau când reușesc se confruntă cu sforăit. Purificatorul de aer Salin este un remediu natural pentru un somn liniștit;
- pun accentul pe mărirea rezistenței la răceli;
- au nevoie să se simtă în siguranță, să aibă confortul psihic că aerul pe care îl repiră e sănătos. Purificatorul reține praful, elimină fumul de țigară și mirosurile neplăcute. Oferă aerului calitatea pe care ar trebui să o aibă.
De aceea, eu aș zice că purificatoarele Salin sunt potrivite atât unei gospodării în care membrii au diverse afecțiuni, dar și în cele în care se fumează și locuiesc copii. Sunt potrivite pentru apartamentele din oraș, unde și când vrei să deschizi geamul, să aerisești, intră noxe de la mașină. Sunt ideale într-o încăpere cu cărți vechi pentru a elimina mirosul. Sunt pentru noi, pentru noi toți, iar bruneta de la mare ar fi mândră dacă ar citit acest articol. Poate o caut și i-l trimit, deși a trecut ceva timp de atunci… Să mă întorc la sarea noastră și să răspund la ultimul ”C”.
Cum reușește purificatorul Salin să îmbunătățească viața noastră?
Câteva extra avantaje ale Purificatoarelor Salin și Inhalatorului InSalin:
- ușurința de a fi utilizate;
- poți să le folosești în orice încăpere, inhalatoarele InSalin fiind ideale și-n aer liber;
- prețuri decente pe care le poți afla pe site;
- găsești multe detalii pe site, legate și de contraindicații, iar pentru orice întrebare sunt convins că le poți scrie și pe Facebook;
- aparatele nu sunt voluminoase. Sunt discrete și se potrivesc oricărui spațiu;
- susți o afacere românească, inventatorul purificatorului de aer Salin fiind chimistul Constantin Pascu, acesta primind și diverse premii, medalii pentru invenția sa.
Traversăm o perioadă grea în care e recomandat să păstrăm distanța și să avem grijă de noi înșine. E responsabilitatea noastră să ne întărim imunitatea, să menținem mediul în care am ajuns să petrecem cel mai mult timp curat. Nu e suficient să facem ordine în case, e important să avem grijă și de ordinea interioară, ca aerul ce intră în plămâni să fie proaspăt și plăcut.
Articol scris pentru SuperBlog 2020
Sursa imaginilor la care nu s-a menționat este: Salin.ro