Cand eram mic viata era mai simpla. Mergeam la scoala, aveam jucarii cu care ma jucam, aveam un televizor care m-a tinut captiv zile in sir uitandu-ma la Cartoon Network. Totul era roz iar copilaria era invaluita intr-o aura de magie in care nu stiam ce inseamna adevaratele probleme. Singurele griji erau sa am temele facute, sa invat bine si.. sa nu fac prostii. Poate suna penibil ceea ce scriu acum insa am dat acest exemplu pentru ca acum realizez ce frumoasa era copilaria. Credeai in Mos Craciun si ii scriai scrisori in care ii spuneai sa iti aduga un robotel sau un lego. Parintii aveau grija de tine si cateodata se mai suparau pe tine insa nu din motive serioase. Sigur iti amintesti ce palma ai primit cand ai varsat pe tine farfuria cu ciorba. Ajungi la momentul in care iti doresti sa fii mare. Dar cu timpul cresti, te faci “mare” si in final realizezi ca nu e chiar asa de grozav. Dai piept cu lumea, cu problemele, grijile, cu.. viata si esti numai tu.. singur. Viata e naspa cateodata si ca sa-i faci fata trebuie ca uneori sa strangi din dinti si sa spui ca vei trece si peste asta. Nu mai e deloc o lume magica pe care ti-o imaginai in copilarie, iar oamenii nu sunt deloc asa cum ai fost invatat si crescut de ai tai. Lumea insala, fura, devine violenta .. Lumea e rea. Lumea e egoista .. doar propriile interese conteaza.. Atat ! Apoi iti gasesti o nevasta cu care faci 5 copii, iti iei o masina si un apartament care te ingroapa de viu in datorii dar oricum ar fi situatia datoriile raman mostenire copiilor dupa moarte. Afli ca nevasta te inseala cu dobitocul de sefu’ tau si ca ai de platit un morman de facturi insa… esti falit. Tzeapa! Salariul il iei d’abia peste 3 saptamani. Nu-i asa ca viata e frumoasa? Si atunci iti spui: ce frumoasa era copilaria!