Dimineață banală, trafic de București, nervii în formă maximă. În stația de autobuz fix acolo unde teoretic ar trebui să tragă autobuzul, tronează un taxi galben. În el, un domn trecut de 50, cu ochelari fumurii și cotul scos pe geam, într-o atitudine de DJ rezident la Radio Meltean FM.

Telefonul lipit de bord, volumul la maximum: “Eazy-E – Eazy-Er Said than Dunn”. Bass-ul vibrează prin caroserie, parcă și bordura dansează discret. Tipul nu se clintește. Dă din cap ușor, cu o solemnitate de preot la strană.

Îl privesc câteva secunde. Nu e genul care a învățat engleză la școală, dar sigur înțelege ritmul vieții mai bine decât toți. Într-o lume în care toți aleargă, el a parcat fix unde nu trebuie și pare că exact acolo și-a găsit liniștea.

Cine știe?! Poate nu e un taximetrist. Poate e doar un om care a decis că azi, măcar pentru o piesă, lumea poate aștepta.