„Inima omului e largă, de ce unii şi-o poartă strâmtă şi plină de ură?” spunea Marin Preda. Și știu că mulți nu vor realiza, însă chiar există răutate în lumea asta și aici nu mă refer la genul de răutate cu “să moară capra vecinului”. Mă refer la răutatea construită pe stereotipuri, clișee sociale, religie, rasă, homofobie și alte criterii pe care nu le putem atinge cu mintea. Am putea să închidem ochii pentru o secundă oare pentru a fi naivi precum Lennon, imaginându-ne o lume cu oameni frumoși, cu pace deci fără războaie sau alte conflicte geopolitice și sociale? Poate că da, însă ar fi cam și cum am lua o pauză de la .. prezent. Sau stai! Poate cândva am trăit într-o lume fără cele menționate anterior, atunci când eram copii cu o viață care se limita la desenele animate de după tema de casă și mâncatul “tot din farfurie”. Viața se limita la 4 pereți și potecuța din fața blocului în care te jucai în tihnă cu copiii, jocuri de tot felul. Acolo viața era lipsită de informație, griji, ură sau brainwash social. Deschizi ochii, revii în prezent și vezi pe rând: lume grăbită, agitație, fețe triste, oameni îngrijorați, conflicte, bombe, atentate, crime și.. ce-ar mai fi de zis? Autodistrugere.
Mă uit cu uimire spre noul fenomen din țara care ne-a inoculat așa-zisul “American dream” – unde avem câini de rasă poleiți cu aur pe care găsim covrigi din cremă de Nutella (evident pe cozile patrupezilor mai sus menționați). Nu-mi vine să cred că trăim vremuri în care oameni de culoare sunt uciși fără motiv de “forțele de ordine”, iar aceștia scapă fără nicio repercursiune.
Iată deci: un mic exemplu din sutele de lucruri oribile care fac din lumea asta un loc urât, în care frumosul parcă d-abia se zărește, iar atunci pare precum o .. nestemată
