M-Audio BX D2 (Review)

Încep prin a spune WOW! Noua serie BX de la M-Audio chiar suna bestial in ciuda prețului mic si a categoriei pentru care este destinată. In ciuda pieței aglomerate, M-Audio își face simtita prezenta in toate categoriile de interes. Eu am mers pe varianta BX5. Aceste monitoare sunt destinate celor care sunt la inceput de drum, celor care isi dezvolta un proiect mic. Fiecare monitor masoara 192 x 176 x 195mm (H / W / D), cantareste 5kg si este finisat intr-un satin-black vinyl laminate. Colturile monitoarelor sunt rotunjite, iar in partea din fata se poate observa un LED albastru atunci cand acestea sunt pornite. Aceste LED-uri pot fi vazute la cea mai luminoasa treaptă atunci cand monitoarele sunt pozitionate corect pentru monitorizare si asezate intr-un unghi optim. Ca mai toate monitoarele compacte, acestea sunt concepute in a scoate joasele.in acest caz, portul largit poate gasit pe spatele monitorului, pentru a evita ca zgomotul sa vina in față.

20131021-143521.jpg

BX5 D2 este prevazut cu doua amplificatoare Class-A/B ce oferă o putere totală de 70 Watts. Un amplificator de 40W pentru driverul de frecvente joase si medii de 5-inch, în timp ce tweeter-ul 1-inch își are propriul amp de 30W.

Se pot observa diferențele si lipsurile cand stai sa le compari cu alte monitoare mai performante, dar tinand cont de raportul calitate/preț luand in calcul si dimensiunile, acestea oferă un sunet foarte bun. Intr-adevăr, bassul este mai puțin prezent decât te-ai fi așteptat de la niște monitoare (cum spre exemplu sunt uimit de sunetul monitoarelor GENELEC de la Mosquito Production), dar una peste alta este încă un sunet de calitate. Un sunet cu .. “pulpă”!

Înaltele se pot auzi puțin strident, in mod special la vocile “ascutite”, dar in rest vocile se aud foarte ok. Poți auzi destule detalii in mixaje, iar departajarea între instrumente, deși nu este la același nivel ca la niște monitoare full-range, este foarte ok pentru aceasta clasă de monitoare, astfel ca impresia finala a mixajului este una realistică.

Sunetul este incredibil, iar dacă esti pozitionat între acestea ai senzatia ca esti invaluit de muzica. Este un surround perfect! Am ascultat mai multe genuri muzicale printre care enumar pop, classical, r&b, hip-hop sau rock. In piese Michael Jackson sau Simply Red am simțit si auzit elemente pe care in mod normal nu le auzi pe boxe obisnuite, in ciuda faptului ca mixajul este perfect. Cand am ascultat muzica classica m-am smțit ca la filarmonica, deși parca am simțit multe înalte. In categoria rock am ascultat ceva alternativ si mi s-a părut ca joasele sunt prea accentuate iar înaltele sunt tăiate drastic.

Una peste alta, BX5 D2 oferă un sunet destul de natural, o impresie rezonabila asupra mixajului. Dezavantajele ar fi ca îți îngreunează munca atunci cand vrei sa mentii un mid-range “curat”, ceea ce nu e foarte foarte grav. Lipsa bassului accentuat face din orice monitor din aceasta clasa mai puțin folositor pentru utilizare principala atunci cand mixezi muzică dance, dar pentru pop, rock sau acoustic, sunt perfecte. Precum spuneam la început, exista o competiție acerbă in acest sector de pret, dar sunetul si performanțele lui BX5 D2 mă fac sa nu regret alegerea făcută si le sugerez tuturor să le adauge pe lista de monitoare in cazul in care esti la începător sau ai nevoie de monitoare de studii pentru un proiect mai mic.

Pot fi achiziționate de la Soundcreation la prețul de 944RON/pereche

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer