O nouă decadă se încheie, iar oamenii trag linie făcând analize de natură politică, socială sau de pop culture. În general fiecare decadă poate fi caracterizată printr-un element, trend, eveniment socio-politic sau fashion. Când ne referim la decada anilor 2010s, este ușor dificil să-l caracterizăm în mod concret. Practic anii 2000 au pus bazele a ceea ce am trăit în ultimii 10 ani, iar lucrurile au mers pe o traiectorie firească. Așa că 2010 a însemnat o continuare a anilor 2000.
Alături de social media, telefoanele mobile ne-au conectat mai mult ca niciodată la informație. Informația nu este un trend care vine și pleacă, iar social media nu o să dispară curând. Mai degrabă privim această decadă ca începutul în care informația domină publicul larg. Cu alte cuvinte, toate informațiile ce țin de pop culture, media, fashion sau știri sunt consumate pe social media. Tot social media a devenind și fenomenul care a penetrat generația seniorilor. Pentru prima dată în viață, am văzut părinți sau bunici care folosesc tehnologia, mobilul, internetul și mai precis rețelele de socializare.
În rest, am început anii 2010 cu iPad, servicii precum Whatsapp, Uber sau Instagram, iar Netflix a făcut trecerea spre o conștientizare de consum video digital. Apoi am asistat pe rând la câteva conflicte politice, cea mai mare migrație europeană, anexarea Crimeei la Rusia, Gangnam Style și primul clip de 1 miliard views pe YouTube, trenduri precum #meToo sau #IceBucketChallange, celebrul fidget-spinner, servicii de streaming muzical precum Apple Music sau Spotify (vânzările CD-urilor fiind depășite de digital în 2012), Brexit, Facebook și conștientizarea utilizatorilor despre cum sunt folosite datele noastre personale, fenomenul Edward Snowden, internet of things și 5G, smartwatch, câteva atacuri teroriste, niscai rasism și Donald Trump. Muzical vorbind, muzica trap și EDM a văzut o creștere in popularitate, iar artiștii au arătat ca se pot mula pe mai multe genuri muzicale, de cele mai multe ori motivația fiind de natură financiară sau pentru popularitate (vezi Luis Fonsi cu “Despacito” sau prințesa country Taylor Swift transformată peste noapte în superstar pop).
Revoltele și ieșirile în stradă din această decadă au avut ca teme principale independența, egalitatea socială sau lupta contra lucrurilor ce contribuie la o încălzire globală fără precedent. Tot în acești ani, am văzut un val de nostalgii ale anilor ‘80 sau ‘90, ceea ce mă face să cred că vom asista la un val de nostalgii 2000s în anii ce vor veni.
Suntem 7 miliarde de omeni gata să înfruntăm o nouă decadă, iar indiferent ce va urma eu sunt foarte curios de ceea ce ne rezervă viitorul. #2010s