Despre 2020 și un gând la final de an

2020 a fost un an al contrastelor, încărcat de evenimente care ne-au schimbat percepția despre lume și modul în care interacționăm cu oamenii. Personal simt că 2020 a trecut mai repede decât mini-seria “The Queen’s Gambit”, iar pe alocuri îmi pare că timpul mi-a fost furat. Chiar și așa, am putut avea mai mult timp pentru reflecție interioară și relaxare, am călătorit în câteva locuri frumoase și am reușit să duc la bun sfârșit câteva obiective pe care mi le

Continue Reading

Bucket list pentru 2020

La fiecare început de an, există bucuria și speranța acelui nou început. Este ca și cum cineva vine și șterge cu buretele totul, dându-ți voie să apeși butonul de reset pentru a începe totul de la 0. O stare aproape idilică, care nu ține mai mult de două – trei zile. După ce pe 1 ianuarie, simțeai că poți dărâma și munții, uitând complet de mahmureală de după petrecerea de Noul An, iată că ești trezit la realitate de gândul

Continue Reading

Site Footer