S-ar cruci orice mamaie dacă ar trage cu urechea la cum se vorbeşte în curtea liceului. Şi doar părinţii care au ceva experienţă cu chatul ar putea desluşi, cât de cât, discursul din pauze. „Lol“, „omg“ şi „brb“ sunt acum mai folosite decât mai vechile „tare“, „marfă“, „naşpa“.

Sursa EVZ.ro

Pauză cu fumuri

Liceenii fac economie de cuvinte, iar atunci când discută găsesc mereu echivalente englezeşti pentru expresiile folosite. Yahoo! Messenger, folosit în exces acasă, îi însoţeşte pe liceeni şi la şcoală, astfel că elevii vorbesc la fel cum tastează pe chat.

Pentru că-i „cool“ să vorbeşti prescurtat. Altfel, n-ai fi decât un simplu „p’farnist“. Mai e o jumătate de oră până la pauză. În faţa Colegiului Naţional „Spiru Haret“, un grup de adolescenţi îmbrăcaţi în haine pământii, cu părul acoperindu-le ochii, aşteptă să intre la ore. Se salută ca atunci când vorbesc virtual, cu „Wassaaaaaap!!!“ (românizat cumva din „What’s up“, un fel de „Care-i treaba?“) şi- şi iau locul la măsuţele roşii de la magazinul cu „produse interzise“, pentru o cafea. Se discută amestecat şi la repezeală despre jocuri pe calculator, filme şi muzică. Pe alocuri, se mai aduce vorba şi despre şcoală.

„Bă, dacă te spamează (ascultă – n.r.) la fizică?“. „Ce dacă… out a player!“ (vine de la jocurile pe calculator, când e eliminat un jucător). „Eşti p’farnist (sinonim parţial pentru «habarnist»), bă!“ – se contrează doi băieţi cu părul prins în coadă şi chef de glume. Nici n-a început bine săptămâna, dar, cu gândul la weekend, îşi fac propuneri pentru distracţie. „Facem un plubbing (combinaţie din variantele în engleză pentru „pub“ şi „club“)?“, se aude din mulţime, dinspre fetele machiate strident şi accesorizate cu roz, care trag, mijindu-şi ochii, din ţigară. „Facem!“ Printre două fumuri, îşi găsesc timp să vorbească şi despre jocurile pe calculator. „Mai joci un Counter? O să fie kill!!!“ Se sună de intrare. Prelung şi enervant. La fel ca salutul lor de despărţire: „Wassaaaaap!!!“.

„Lol“, „loloi“, „lolozaur“

La colţ de stradă, lângă liceu, trei puşti cu haine largi şi ghiozdanele atârnând goale pe spate s-au pitit la o ţigară.

Rezemaţi de gard, încearcă să adune laolaltă expresii pe care le folosesc între ei, zi de zi. „Păi, astea ca «brb», «omg», «lol», cu derivatele «loloi», «lolic», «lolozaur». În rest, ne limităm la limba română“, face rezumatul fata din clasa a XI-a, scoţând din pachet o ţigară slim. În fiecare zi îşi îmbogăţesc dicţionarul cu expresii inventate. „Uite, am un coleg care spune: «Hai să te ungă Frazer!». «Frazer» e el, vine de la un joc pe calculator, şi «să te ungă» înseamnă să te bată la jocul ăla“, explică liceana.

Singurul băiat al grupului se fofilează. „Cine să vorbească mişto la mine? Cam jumate din clasă îs cu dicţionarul după ei.“ „Tu din care grup faci parte?“, îl ia peste picior colega de ţigară. „Păi, normal, din grupul celor care descoperă acuma dicţionarul“, râde băiatul. Singurele „românisme“ care au pătruns clandestin în limba adolescenţilor ar fi „trist“, „bestial“, „genial“ – toate rostite cu o intonaţie aparte şi „folosite în funcţie de situaţie, normal“. Nu ştiu să dea o explicaţie clară de ce şi-au format un limbaj numai al lor. Spun doar „că aşa vorbesc toţi, e mai mişto“.

CAUZĂ 

Computerul, capul răutăţilorComputerul, capul răutăţilor

Principalul vinovat de tendinţele din limbajul liceenilor de astăzi este computerul, care le umple tinerilor cea mai mare parte din timp cu programele sale, cum sunt Messengerul – varianta cea mai populară de chat, sau jocurile virtuale. Limbajul „românomessengeristic“ şi-a făcut loc şi în autobuz, pe stradă, în cluburi şi chiar acasă. Emoticoanele din dialogurile virtuale – care transmit stări de spirit şi care înlesnesc conversaţia – se traduc în viaţa reală prin intonaţie şi mimică. Prescurtărilor gen „brb“ (be right back – revin imediat), „lol“ (laugh out loud – râd în hohote), „omg“ (oh my god – „Doamne, fereşte!“) – folosite cel mai des în conversaţiile de pe messenger – sunt un efect al vorbirii economice. În scriere se foloseşte adesea, în locul diacriticelor „ş„ – „sh“ (engleză) sau „ţ“ – „tz“ (germană). Iar explicaţia este împrumutul unor cuvinte sau elemente din limbile străine. La fel, folosirea unor cuvinte şi expresii din limba engleză este o urmare a „universalizării“ acestei limbi. Nu este o tendinţă nouă, deoarece prescurtările se moştenesc. „Este vorba despre a prelua esenţialul pentru a scrie un cuvânt“, consideră profesorul Stelian Dumistrăcel.

EXPLICAŢII  

Prescurtări de la „Sfânta Lene“Prescurtări de la „Sfânta Lene“

Ion Moldoveanu este profesor de limba română la Colegiul Na- ţional „Spiru Haret“ şi experienţa îi spune că prescurtările din curtea şi de pe lângă şcoală reprezintă o tendinţă trecătoare.

„Vorbesc uneori şi la ore cu «look», «cool» sau altele de gen… Dar sunt conştienţi că exagerează, vor doar să atragă o anumită reacţie. Este ca o joacă pentru ei“, crede profesorul bucureştean. Acesta e de părere că dascălii au rolul de a controla, pe cât posibil, abuzul de anglicisme sau prescurtări de care uzează elevii şi care „vin, până la urmă, de la «Sfânta Lene»“.

În plus, tinerii din toate timpurile au inventat mereu expresii pentru epoca lor. „Mai demult erau din ţigănească, din păsărească, acum – din engleză. Mai târziu poate vor fi din chineză, cine ştie?!“, glumeşte profesorul Moldoveanu.

Că se vorbeşte englezeşte şi, pe cât posibil, în cuvinte foarte puţine în şcolile româneşti, lingviştii nu se îngrijorează, dând vina pe vârsta celor care au creat acest limbaj special.

„Este normal ca un limbaj colocvial scris – cum este cel folosit la computer şi popularizat în ultimii ani – să devină limbaj colocvial vorbit. La prescurtări este vorba despre scrierea economică. Nu se pune problema intrării acestor cuvinte în limba literară. Intră în primul rând în presă, unde se foloseşte un limbaj funcţional de uz larg. Este ceea ce înseamnă moft, fiţărie şi are legătură cu nivelul cultural“, explică profesorul universitar Stelian Dumistrăcel, şef al Departamentului de dialectologie al Institutului de Filologie Română „A. Philippide“. Acesta subliniază, de asemenea, că tendinţa nu trebuie „tratată cu gravitate, ci cu înţelegere“.

Cu înţelegere o tratează şi sociologul. Marius Pieleanu este de părere că pentru socializare este absolut necesară o astfel de atitudine.

„Lucrurile sunt simple: tinerii simt nevoia de a fi altfel, de personalizare, de aceea folosesc un limbaj atipic sau ascultă muzică de un anumit fel. Este un element fundamental pentru gruparea socială. După 30 de ani, oamenii revin la un comportament normativ“, explică sociologul.

CODIFICAT. Băieţii de la Colegiul Naţional „Spiru Haret“ planifică un chiul „laser“, fără feteDICŢIONAR 

Dacă vrei să pătrunzi în lumea adolescenţilor, trebuie să ştii câteva reguli de bază. Nu trebuie să te laşi impresionat de nimic şi, din când în când, e musai să mai adaugi câte un „sec“ – cu sensul de „Ce fază seacă!“, „Whatever“ – „Mă rog…“ sau „Îmi curg lacrimile în adidaşi“. Dacă rămâi totuşi impresionat de o fază „coolicioasă“, poţi să ieşi în faţă cu o replică de genul „Wow, you have a gun!“, un lălăit „Oh my god“ sau „Laser!!!“.

Pentru „foame“, ai la alegere: „Ai o ceaţă în burtă, că nu te găseşte foamea“ sau „Ai jale la stomac“; iar pentru lovitură poţi folosi eternul „Headshot“, extras din jocurile cu împuşcături. În curtea şcolii anului 2008, peiorativul „ţăran“ are ca sinonime „ai chirpici printre degete“, „lopătar“ sau „bărdiţar“. Unui „sărăntoc“ îi vor „juca castanele în burtă“, iar „bătaia“ va fi mereu soră cu „A rupe fâşu’“.

Dacă te enervează cineva cu adevărat, îi poţi arunca în faţă „zdreamţă“, cu menţiunea că „m“-ul face diferenţa. Statul degeaba e mai interesant dacă „o arzi degeaba“ sau „o arzi dubios“, iar unul care se droghează e clar un „junkist“. Aceste expresii sunt necesare pentru a fi „cool“, „IMO“ („In My Opinion“ – „Părerea mea“).