Când am fost provocat de Christian Tour să scriu acest articol, mintea mi-a zburat automat la excursiile făcute de ai mei, care pregăteau totul la milimetru. Mi-aduc aminte de tritonul din megafonul de pe peronul gării care anunța pe un ton plictisit și ușor pițigăiat că urmează trenul accelerat cu destinația unui început de vacanță la mare, faleza unui 1996 din Eforie Nord ticsită de tarabe cu hamsii, casete cu “Casablanca“, “Coco Jambo” sau “Dacă Pleci“, pe lângă care mai zăreai timid câte-un șmecheraș ce învârtea niște capace într-un joc de-a “alba-neagra”. N-am să uit camerele de hotel în care lipeam două fotolii extensibile pentru a face un pat de două persoane, lângă care așezam și frigiderul cu ușa deschisă pe post de aer-condiționat.

Dar nu vreau să vă faceți o imagine eronată despre vacanțele din copilăria mea. Ai mei, mi-au oferit șansa să vizitez foarte multe locuri atât din țară, cât și de pe alte meleaguri. Dreptul la vacanță era totodată ocazie de relaxare, cunoaștere sau evadare din cotidian. Am bifat pe rând, în mai multe episoade, țări precum Ungaria, Olanda, Austria sau Germania. Sunt locuri superbe cu o cultură atât de diferită, încât pentru un puști de 14 ani era ceva nou, faptul că vedeam un tablou încărcat cu străzi curate, clădiri cu cărămidă roșie sau arhitectură așezată într-un mod uniform.

Chiar și-așa, sintagma “nicăieri nu-i ca acasă” este veșnic valabilă. Spre exemplu, într-un an, am avut ocazia să trăiesc o experiență 100% nemțească.
Ai mei și ceilalți camarazi de drum, ne-au lăsat pe noi copiii, să dormim la niște prieteni de familie stabiliți în München (ea româncă, el neamț). Ne-au pus oamenii la masă, servindu-ne cu ceva friptură și-un guguloi pe post de side dish, din care n-am înțeles dacă era orez ori ceva de decor. Friptura era o jignire pentru papilele mele, fiind o opincă cu care îți poți pedepsi dantura iremediabil. Cu toate acestea, e destul de populară în Germania, întâlnind-o din greșeală prin farfuriile din restaurante. Deci atenție ce comandați, pentru că este departe de tot ce știm noi din cultura “3 mici și-o bere“.

Dar să revin! Mâncarea era cum era, iar din sistemul audio se auzea un bariton cântând nemțește, o piesă atât de sumbră încât, chiar mi-aș fi dorit să sting atmosfera de doliu cu un Fuego. Ora 19:30, ai mei pleacă spre hotel, iar gazdele se apucă să ne pregătească locul de somn. N-am noroc de sufragerie, căci sunt “repartizat” într-un soi de cameră care nu părea locuită și în care mi se oferă o saltea gonflabilă pe jos. La ora 20:00, sunt întrebat dacă mai am nevoie la baie, ori dacă vreau un pahar de apă, căci este ora de culcare. Zis și făcut! Și în timp ce sunt la toaletă (acolo alt univers – un vortex plin de reviste, jocuri stil gameboy + postere peste tot), o aud pe doamna gazdă ridicând tonul cât pentru toată casa: “Gute Naaaaacht!“. O secundă mai târziu… BEZNĂ! Aparent am stat la toatelă mai mult decât trebuia, acum încercând să-mi aduc aminte orbește, unde-i clanța, care e holul, unde e camera și salteaua ce mă va purta în lumea viselor. Cu greu am ajuns, în lipsa unei surse de lumină, căci strada nu era deloc luminată, iar din casele vecinilor nemțolăi, nu zăreai niciun bec aprins.

V-aș mai povesti despre cum, într-un alt episod, ne-am cumpărat costume de baie pentru a merge la plajă în Marea Nordului, idee care s-a dovedit un eșec total din pricina vântului puternic. Chiar și așa am ieșit pe plus, vizitând Amsterdam cu tot ce are de oferit, lăsându-mi o impresie extraordinară în cele două zile de explorat. Amsterdam înseamnă mai mult decât Red District și Madame Tussauds.

Cu siguranță, asta este o destinație pentru care merită să-mi planific o vacanță cu Christian Tour, căci tare mi-e dor să mă plimb din nou prin Piața Dam și să mănânc la restaurantul argentinian de pe Albert Cuypstraat.

Dar cu toate astea, cred că prima mea vacanță ar fi cea în care am fost pentru prima oară singur, într-o destinație la mai mult de 150km de casă. În 2007, am fost într-un schimb de experiență dintre liceul meu și un altul polonez, din orașul Szczecin. Pe durata excursiei, pe lângă vizitarea orașului cu pricina, am avut ocazia să vizitez fragmente din Viena, Budapesta, Praga, Berlin sau Bratislava. Era clar că profesoarele aveau în vedere să iasă cumva pe plus, dormind prin hosteluri și vizitând totul pe repede-înainte. Chiar și așa, experiența a fost inedită și nelipsită de evenimente haioase. În Polonia mi-am dat seama că paritatea leu-zlot nu este singurul lucru pe care îl are în comun România cu această țară. Evident, lucrurile merg mult mai bine acolo, dar chiar și așa, am găsit aceeași căldură specifică românului ospitalier. 

Nu-i de mirare că am trăit precum un rege, plimbat fiind cu BMW-ul polonezului meu, în timp ce în vila cu două etaje aveam 1000+ canale tv, internet și preparate tradiționale. Nu lipseau celebrele sandwichuri cu unt, acesta fiind un element esențial din meniul lor. Pe lângă o pană de autocar în mijlocul Slovaciei și un buletin (al unei colege) pierdut, care ne-a întors din drum înapoi spre ambasada României în Bratislva, consider că prima mea vacanță a fost extraordinar de reușită, ceea ce mi-a activat plăcerea de a călători. Există locuri frumoase atât în țară cât și în străinătate, iar faptul că Christian Tour susține Dreptul la vacanță, nu poate fi decât un plus. Ele ne oferă momentul ăla de respiro, de care avem nevoie din când în când și totodată putem conștientiza că viața nu înseamnă doar această fugă constantă, programată la ceas, ambalată la costum și pusă pe pauză doar atunci când ești la coada casei de marcat din supermarket.

Acest articol a fost redactat pentru competiția Spring SuperBlog 2019.