Ador biroul ăsta nou! Este biroul de pe care vă scriu această postare. Toate lucrurile din jurul meu au un aer nou, fresh, care pur și simplu mă inspiră teribil! De fapt, asta se întâmplă de fiecare dată când te muți într-o casă nouă, așa că nu-i de mirare că entuziasmul meu a atins cote maxime. Trecuseră câteva săptămâni de când mă mutasem aici, însă simțeam că lipsește ceva din decorul bucătăriei. Așa a apărut și noul espressor cu care îmi răsfăț diminețile, savurându-mi cafeaua în tihnă, pe terasa casei. Este vorba despre un espressor automat Saeco PicoBaristo, achiziționat de pe magazinul online magNET.ro.

Nu știu cum se întâmplă, dar acest espressor este ca un magnet pentru vecinii de pe stradă. Doar deschid puțin geamul de la bucătărie, și pac! Mirosul aromat de cafea, îi atrage instant. Nu a trecut mult până să se audă pe stradă de noul vecin al cărui miros de cafea “cucerește” toată strada. De atunci, cafeaua este unul din motivele care îmi oferă un imbold pozitiv de a mă trezi dimineața.

Așa s-a întâmplat și în dimineața despre care vreau să vă povestesc, atunci când m-am dus în bucătărie pentru a-mi pregăti o cafea aromată.

În timp ce mă bucuram de mirosul de cafea, îmi atrage atenția un foșnet din curte, venind din zona grădiniței mele cu flori și copăcei. Observ silueta unui străin venind din grădina mea. Mi-am zis: “poate o fi vreun vecin care-și dorește o ceașcă de cafea!”. Totuși, precaut fiind, mi-am luat bâta de baseball și m-am gândit să-l atac, dar,  gândindu-mă mai bine, am decis să-mi folosesc creierul.

Am închis ușa casei și am ieșit spre grădină. Străinul se așezase pe bancă. Apoi, brusc, a început să plângă în hohote. Am simțit o agonie în plânsul lui, așa că m-am dus să-l confrunt. Când am ajuns lângă el, i-am văzut fața. Era un bătrân, cu haine zdrențăroase.

– Cine..ăă.. cine ești tu și de ce plângi? – l-am întrebat

La început, bătrânul a continuat să plângă, dar apoi, dintr-o dată, și-a ridicat privirea, întâlnind-o pe a mea. Am simțit o durere profundă în ochii lui. Genul de durere ca atunci când pierzi pe cineva apropiat și drag.

– Fiul meu m-a adus aici, a răspuns bătrânul, cu voce tare.

M-am uitat în jur pentru a vedea dacă mai e altcineva în jur, dar nu era nimeni.

– Unde e fiul tău?

– S-a sinucis astăzi, a spus bătrânul, înainte de a-și acoperi ochii în palme.

După ce am auzit acest lucru, mintea a început să-mi fie inundată de multe întrebări. Bătrânul tocmai spusese că fiul său l-a adus aici și acum spune că s-a sinucis. Ce încerca să-mi spună?

– Dar cum te poate aduce fiul tău aici? am continuat cu întrebările mele.

– Fiul meu nu a fost așa bun la învățătură, dar era un cântăreț talentat. Ca orice părinte, am început să pun presiune pe el, astfel încât să se poată concentra mai mult pe studiu și mai puțin pe muzică. Am fost orbit de ideologia cu “ce va spune societatea”.

El a continuat cu o voce plină de vină:

– În timp, notele lui s-au îmbunătățit și el a început să aibă progrese la școală. Știam că îi lipsește muzica și făcea toate acestea doar pentru a ne face fericiți. Dar vezi tu, singurul lucru pe care părinții noștri îl doresc este să-l vedem pe copilul nostru fericit, așa că alegem o cale sigură a educației, pentru a ne satisface pe noi înșine”.

– Atunci, de ce s-a sinucis? Totul mergea bine. Nu-i așa?

– Da, fiul meu era bun la învățătură, dar trecea printr-o depresie gravă la acel moment. În fața mea era obișnuit, dar în lipsa mea, plângea în timp ce privea muzica pe care o făcuse, versurile pe care le scrisese și cântecele pe care le înregistrase. M-am gândit că totul era normal și că în curând se va face bine, dar el a ales moartea ca răspuns”, a răspuns bătrânul.

Cafeaua mea se răcise de mult, însă eram atras de povestea bătrânului din fața mea.

– Ai spus că fiul tău te-a adus aici. Cum?

Bătrânul se opri și privi cerul.

– Fiule! Lumea pe care o vezi, este diferită de lumea pe care eu o văd. Toți avem opiniile noastre cu privire la diferite lucruri și situații. Acest univers este un loc foarte ciudat. Această planetă mică face parte din acel loc ciudat. Înainte de moartea fiului meu, am fost ateu. Dar după moartea lui, am început să-l văd. Sufletul lui, îmbrăcat în blugii cei maro și purtând un ghiozdan în spate. Mai mișcă obiectele din jurul meu pentru a-și simți prezența. Azi-dimineață, a ieșit din casa noastră și a venit aici. L-am urmat. Când te-am văzut, mi-am găsit fiul în tine. Acum știu de ce m-a adus aici!

Fața bătrânelului era plină de bucurie. Deodată, un zgomot puternic se auzi venind din casa mea. M-am uitat la bătrânul din fața mea, cu o privire speriată.

– El este! Își face simțită prezența. Nu fi speriat, este un suflet pur! – a spus bătrânul cu mult entuziasm.

În secunda următoare, un băiat a ieșit din casa mea. Purta o pereche de blugi maro și avea un ghiozdan în spate.

– Uite-l! Acolo este! Îl vezi? – m-a întrebat bătrânul.

Eram prea șocat să răspund. Vedeam un suflet, un suflet pur, prin ochii goi. A fost ceva paranormal pentru mine. Când sufletul băiatului s-a apropiat de mine, s-a împiedicat căzând pe gazonul din fața mea. Din buzunarul acestui suflet pur, se revărsară timid, câteva bancnote și bijuterii.

– FUGI! – a strigat bătrânul, și amândoi au început să alerge.

O iau la fugă după ei, dar era prea târziu, căci cei doi s-au făcut nevăzuți cu mașina parcată în apropiere. Am notat numărul mașinii și am sunat la poliție.

– Bună dimineața! Secția de poliție nr. 430? Tocmai am fost jefuit, de doi indivizi. Am notat numărul lor de înmatriculare: B 190 ANG … Ah stai! Asta e mașina mea!

Dacă povestea bătrânelului ar fi fost reală, l-aș fi invitat în casă la o cafea și i-aș fi recomandat promoțiile de espressoare.

Hmm! Ce miroase așa bine? Îmi ridic ochii de pe ecranul laptopului și văd pe biroul meu o ceașcă de cafea pregătită de iubita mea, așteptându-mă plină de aburi. Cred că voi termina povestea asta puțin mai târziu!

Articol redactat pentru competiția Spring SuperBlog 2019!