Trecând pe lângă florărie, se oprește o doamnă cu rochie vaporoasă de culoare roșu deschis, ochelarii de soare agățați în păr ca o diademă și trăsături îngrijite. Din contrasens un băiețel la vreun 4-5 ani de mână cu bunica. Deodată băiețelul se ciocnește de piciorul doamnei, aproape accidental, după care o apucă de rochie și începe sa facă valuri cu ea încercând fără nicio rușine să i-o ridice. În tot timpul ăsta, doamna (deloc iubitoare de copii, judecând privirea și atitudinea) încerca să-și ascundă dedesubturile cu mâinile lipite de corp, vociferând repetitiv “Alo! Alo!”. Bunica îl extrage pur și simplu din rochia doamnei.
– Gata mamaie, de ajuns. Foarte bine! Ce băiat descurcăreț am eu.
– Hai să mergem pe banca asta! (arătând cu degetul și aproape fugind spre ea).
– Vrei să ne așezăm pe banca să ne odihnim?
– Da! Da! Da! Și să ne uităm la Fe-teeee!!