Mă amuză să văd cum oamenii cad în capcana stereotipului născut din convingeri sociale sau de acceptare în grup. Spre exemplu, v-ați întrebat de ce rozul este culoarea asociată fetelor?
Istoric vorbind, în 1918 se promova albastrul ca fiind o culoare sinceră și dandy pentru fete. Cu toate astea, realitatea era alta. Se întâmpla prin 1927, când Time Magazine realiza un sondaj de opinie in urma căruia s-a tras concluzia că rozul și albastrul erau cele mai populare culori printre femei. Însă în 1953, rozul atinge atenția cuvenită, când imediat după câștigarea războiului, Eisenhower devine al 34-lea președinte al SUA. La evenimentul de inaugurare, prima doamnă a purtat o rochie îndrăzneață în tonuri de roz. Apoi culoarea a devenit ușor ușor, un statement cultural. Haine, mobilă, decor de filme – toate în roz. Și totuși culoarea nu reprezintă doar o aparență la sexul persoanei în cauză, ci poate o spune o poveste despre personalitatea acesteia. Prin outfit-urile roz, Hilary Clinton apelează la culore pentru a spune într-o manieră indirectă: nu sunt doar un om politic cu o atitudine sobră, ci și un simplu om ca și tine.
În ziua de astăzi există multe culori pe care bărbații nu ar putea să le poarte. Însă cei care o fac și nu deranjează deloc vizual, arată o personalitate relaxată și faptul că stereotipurile sunt doar acceptare de grup și nu o lege scrisă în Constituție. Ș-apoi dacă vedem o tipă în blugi cu bretele, șapcă și părul ras la spate, este socially accepted pentru că.. FEMEIE.