Despre 2020 și un gând la final de an

2020 a fost un an al contrastelor, încărcat de evenimente care ne-au schimbat percepția despre lume și modul în care interacționăm cu oamenii.

Personal simt că 2020 a trecut mai repede decât mini-seria “The Queen’s Gambit”, iar pe alocuri îmi pare că timpul mi-a fost furat. Chiar și așa, am putut avea mai mult timp pentru reflecție interioară și relaxare, am călătorit în câteva locuri frumoase și am reușit să duc la bun sfârșit câteva obiective pe care mi le propusesem la început de an.

Mai jos vreau să-ți prezint câteva highlighturi personale ale acestui an.

Am împlinit 30 de ani și am marcat această vârstă, cu o petrecere pe care nu o voi uita prea curând!

La început de Ianurie am organizat o petrecere de ziua mea, pentru a marca începutul unui nou deceniu pentru mine. Petrecerea am ținut-o într-un loc boem și elegant, avându-i alături de mine pe toți cei cei apropiați. 

Am avut mai mult timp pentru mine.

Cu toții am trecut prin aceeași rutină din timpul perioadei de izolare. Eu am luat acest timp ca pe o ocazie perfectă de a citi și a vedea cât mai multe documentare. Ca bonus, mi-am terminat câteva proiecte muzicale.

Am lansat o piesă și am filmat un videoclip din confortul casei mele.

În luna mai, am lansat piesa “Vrăjitoarea”. Am povestit mai multe despre piesă și procesul de creație într-un articol anterior. Odată cu piesa, am reușit să scot și un clip pe care l-am filmat de acasă și la care au fost implicați câțiva prieteni și oameni talentați. Ulterior, mai multe site-uri și bloguri (precum unsitedemuzica.ro) au scris despre acest clip, ceea ce m-a bucurat nespus. Tot atunci, am reușit să-mi consolidez și profilele de Bandcamp și Spotify, unde poți interacționa cu toată muzica mea.

Am pus bazele primului meu podcast.

Îmi place să vorbesc. De fapt, îmi place mult să fac radio și cu riscul de a mă repeta, simt nevoia să fiu cât mai aproape de microfon, fiind ceva magic acolo. Și cum poți fructifica o astfel de pasiune, atunci când ai mult timp la dispoziție, resuresele necesare și mult chef de vorbă? Ei bine, îți faci un podcast! Numele mi-a venit natural și nu am stat prea mult pe gânduri. I-am spus Andrei Neagu Show. Încerc să mă țin de treabă, iar pe viitor intenționez să fac și o variantă video. Ba chiar intenționez să urc emisiunile înregistrate până acum și pe YouTube. Rămâne de văzut!

Emisiunea se poate căuta manual în Spotify, Apple Podcasts sau orice altă platformă de podcasting pe care o folosești, sau mă poți găsi pe unul din aceste linkuri: Mixcloud, Anchor sau link-ul acesta personalizat. Audiție plăcută!

Am călătorit în locuri frumoase.

Fie că vorbesc despre escapada din Grecia ori cea din inima Transilvaniei, cred că nu are rost să mai adaug ceva în aceste rânduri. În schimb, las aici aceste fotografii care vorbesc de la sine.

 

O plajă din Thasos
O curte tradițională din Viscri.
O curte tradițională din Viscri.

Am început să postez mai des conținut audio-video.

Exercițiul este mama învățăturii, iar acest dicton se aplică și aici. Faptul că am postat mai des pe canalul meu de YouTube, m-a făcut să fiu mai conștient din punct de vedere artistic, am învățat mai multe despre muzică și editare video și m-a făcut să fiu un YouTuber mai bun.

Vrei să vezi ce-ți pregătesc în 2021? Stick around and… subscribe to the channel!

Am făcut street photography pentru un proiect foto

A fost de departe cea mai interesantă experiență a acestui an. Am documentat în fotografii energia străzii unei zone din capitală într-un proiect foto. Este fascinant câte lucruri poți surprinde, mergând la pas pe stradă. Câte povești poți surprinde, dacă înveți să fii atent. Câte de frumos este orașul, chiar și în cele mai gri și aglomerate locuri. Aș vrea să îți pot povesti mai multe, însă toate lucrurile la timpul lor.

Simetrie în nordul capitalei
București, octombrie 2020

Am avut primul meu concert cu bandul

Deși am cântat în mai multe ipostaze și formule, acest concert înseamnă mult pentru mine. La mijlocul anului am reușit să pun pe scenă cântecele de pe VERSUS, alături de bandul meu. Sentimentul este minunat și cu siguranță voi repeta experiența și în 2021.

Pe canalul meu de YouTube poți găsi un playlist cu secvențe din concert, precum cel de mai jos:


 

Primul meu album este gata!

Ca și în cazul proiectului foto voi păstra secret detaliile. Totuși vreau să împărtășesc și cu tine bucuria faptului că atât piesele cât și partea grafică sunt finalizate, urmând ca undeva în 2021 să-l împărtășesc și cu voi!

Shooting foto pentru “VERSUS”. Foto: Mirela Balea

Cu siguranță ar mai fi câteva lucruri demne de menționat și împărtășit, însă lista are tot ce-i trebuie: bucurie, călătorie, muzică și momente unice. În încheiere, îmi doresc ca acest șir de numere consecutive (20 21), să fie despre revenirea la o normalitate cât mai aproape de ceea ce cunoșteam cândva, iar viața să ne surprindă pe toți cu multe realizări și momente care să ne bucure sufletul și mintea!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer